Avut-am timp să mă gândesc și să mă bucur de reușita vieții noastre , avut-am zâmbetul pe buze și bucuria-n oase , avut-am grijă să nu se umfle inima de-atâta vanitate , avut-am timp să mă gândesc la toate..Și pentru început , înghesuit într-un ciorăpel cusut cu mult zel.... o pilda și o povestioară să te-adoarmă înspre seară....
" Cine lucrează cu o mâna leneșă sărăcește
dar mâna celor harnici îmbogățește"
Noi ne îmbogățirăm sufletele și parcă întinerirăm cu un deceniu...Toate grijile se risipiră iar liniștea domnește-n curtea noastră . Ne desfătarăm ochii cu primul răsărit...ne veseliserăm inima cu primul cățel...cu o prima mângâiere.....
Avurăm timp să ne obișnuim cu durerea de oase din pricina avalanșelor de treburi la care nu fuseserăm supuși în orașul de baștină și-anume : tăiatul lemnelor... pregătirea focului...
Deopotrivă locul nu și-a ascuns fața și și-a dezvăluit frumusețea în toată splendoarea lui unde singurătatea tronează de ai impresia că trăiești izolat iar tăcerea e pretutindeni...
Am fost îmbrățișați de iarnă...împodobirăm bradul , iar zilele trecură precum lunile,precum anul....
Și tot am vrut să împărtășesc cu voi o istorioară dintr-o carte scrisă de Oliver Goldsmith și-anume: Vicarul din Wakefield pe care o recomand cu multă căldură datorită conținutului ei abundent de învățăminte și situații mai mult sau mai puțin fericite,dar vrednice de luat în seamă...
<< Vina și Rușinea,[...] au fost mai întâi tovarășe și , la începutul călătoriei lor , mergeau împreună. Dar curând tovărășia li se păru la amândouă neplăcută și stânjenitoare . Vina dădea mereu Rușinii pricini de îngrijorare și Rușinea trăda adesea conspirațiile tainice ale Vinii . După ce constatară aceasta în mai multe rânduri , consimțiră să se despartă pentru totdeauna . Vina porni așadar singura înainte ca să ajungă Destinul, care mergea în față sub chipul unui călău . Dar Rușinea , din fire sfiicioasă , făcu cale întoarsă ca să țină tovărășie Virtuții , pe care o lăsase în urmă , când plecase la drum . Așa este [...] și cu oamenii ; Rușinea îi părăsește și se întoarce din drum să aștepte puținele virtuți ce le mai rămân .>>
Şi pentru că iarna ne-a cotropit iar frigul ne-a pătruns în oase am început deja ca în fiecare an,să tricotez un sveter pentru fetiță. Dar după ce am terminat spatele și începusem plină de voioșie prima bucată a feței am constatat cu stupoare că nu coincidea fața cu spatele....Așa că temându-mă să nu fiu nevoită să rup firul prea des pentru a nu discrepa modelul am renunțat definitiv la al finaliza și am lucrat de zor recuperând timpul pierdut la cu totul altceva....iată ce a ieșit!
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Toţi oamenii se aseamănă prin cuvinte,numai faptele îi deosebesc