Novice

             Soarele a început să surâdă din nou dezmierdându-ne cu razele sale făcând zăpada adunată în straturi să fie înghițită încetul cu încetul în pământ. În unele locuri pământul își arată goliciunea iar în altele se tapetează prin zvâcnirile firave a câte unui mănunchi de ghiocei sau brândușe. În luna lui noiembrie când ne-am stabilit aici plantasem câțiva bulbi de flori primăvăratece pe care-i achiziționasem dintr-un centru comercial odată cu semnarea contractului. Nu se numără printre acestea ghioceii, cu atât mai plăcută fiind surpriza pe care mi-au făcut-o vechii proprietari. Sper ca răsadurile mele să-și croiască drum prin pământul greu răscolit de mine cu sapa. Aici abia reușesc să-mi stăpânesc râsul. Faceți-vă un exercițiu de imagine și închipuiți-vă o persoană ca mine care nu a mai ținut o sapă în mână, care-și dorește cu totdinadinsul să răscolească pământul în maruntaiele lui cu priceperea unui începător .

         Dragobete , zeul dragostei , în tradiția românească cunoscut și sub numele de Năvalnicul , Cap de Primăvară, este sărbătorit astăzi , 24 februarie , un soi de Eros autohton , muma fiindu-i Baba Dochia .         Păsările străpung văzduhul în acestă zi adunându-se în stoluri , se împerechează și încep să-și construiască cuiburile în care își vor creste pui.         Fetele și băieții așteptau cu drag acesta prima zi de primăvară și o sărbătoreau pentru a fii îndrăgostiți tot anul.         Celebrarea lui Dragobete este prefațată de o altă zii îndrăgită de creștinii ortodoxi și anume Sfântul mucenic Vlasie (11 februarie) . A devenit în Calendarul popular protector al păsărilor de pădure și al femeilor gravide. De ziua lui s-ar întoarce păsările migratoare, li s-ar deschide ciocul și ar începe a cânta.        Pe vremuri , aceasta sărbătoare nu era prezentă în toate regiunile țării fiind cunoscută în sud , mai cu seamă în Oltenia . În lumea satelor , aceasta presupusă logodnă a

            Orice idee aș avea, bună sau rea, nu poate ține pasul cu dorința multora dintre voi, căci deși socotiți ca dezvăluirile să fie afișate în grabă, eu una consider și nu în ciuda cuiva, că timpul curge și nu este stătător. De aceea nu am nimic planificat și nu-mi atribui vreo lipsă a grijii față de unele cerințe, ci doar, involuntar dar sistematic, împărtășesc anumite îndeletniciri, făcându-le vizibile altora sub forma unor simple dar utile învățături, în domeniul pe care-l stăpânesc cel mai bine.

               Pornesc prin casă entuziasmată după o zi de odihnă. Programată în subconștient rutina zilnică al preparării cafelei nu se lasă amânată. În niciun caz astăzi. Deci, pun ibricul de apă pe foc și ca să nu stau degeaba pregătesc focul în soba din bucătărie. E locul în care staționez mai toată ziua. Ca într-o joacă poziționez lemnele piramidal. Uneori omul meu râde de mine susținând că nu " am fost iubită de niciun țigan " pentru că nu întotdeauna reușesc să aprind focul fără efort. Dimineața aceasta nu a fost mai diferită ca altele. În privința focului...

            V-am promis cu ceva timp în urmă că vom discuta despre modul în care-mi procesez fotografiile pentru a-mi limita descărcările de pe alte situri și de ce nu pentru a renunța în a mai copia frenetic ideile sau munca altora.

        În timp ce restul tării gemea sub greutatea zăpezii,la noi timpul o luase razna rău de tot. Întâi se așternuse un covor cald precum spuma mării care nu făcuse decât să accelereze ieșirea timpurie a plăpânzilor ghiocei.         Bineînțeles că oaza aceasta primăvăratecă a luat sfârșit odată cu instalarea gerului năprasnic, care năvălise brusc și se infiltra prin pereții caselor pătrunzându-ne în oase. Norii grei învăluiau spațiul ceresc întărindu-ne frica și nepregătindu-ne pentru ce era mai rău.

                                                                         M-am încăpățânat să nu postez nimic din ceea ce postam de obicei...         Adică mă rezum la părerile strict personale despre ce se întâmplă acum în România mea.         Constat că președintele meu pare detașat de frământările stradale sau virtuale.Zâmbește din nou și asta mă înfioară . E fericit probabil că amenințările sindicatelor nu s-au materializat.Dar strada vuiește în continuare în ciuda frigului de afară . Poate se speră într-o îmbolnăvire firească precum se preconizau ieșirile din sistem pe cale naturală.