Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din octombrie, 2015

Bluză tricotată Alina

Aș vrea să fiu prezentă în ziua în care cuvintele nu-mi vor mai erupe din minte ci doar vor curge lin în așa fel încât să se așeze liniștit pe orice petec de hârtie. Să le domolesc vâltoarea, să le domesticesc, să le cunosc cu adevărat sensul și profunzimea. Mintea mea nu e varză ci doar o ciorbă de legume ce colorează intens un spațiu restrâns precum bomboanele bradul de Crăciun. Atâtea interpretări și definiții ale iubirii am găsit până când am țipat la viață. Mintea exploatează iubirea. O subjugă trupului și îi schimbă înțelesul. Sentimente grupate în jurul unor simptome sau percepții generate de cerințe trupești. Când înțelegi că nu asta cauți vor trece peste și prin tine anii precum avalanșa ruptă din raiul munților. Rupe-te de poezia minții și lipește-te de versurile inimii. Acolo este izvorul libertății tale. Acolo și dincolo de ea. Până atunci nu faci decât popasuri prin magazia trecutului și pribegești construind pereți pentru trup precum zidarii. Uneori folosim usten

Ajurul și șabacul

figura 1 Bare împletite Rezultatul în urma deșirării sau a scoaterii unui număr precis de fire sunt golurile sau găurile apărute în intersectarea firelor. Acestea se pot lucra în punct de țesut putând înlocui adeseori chiar și dantela. După ce s-au scos firele dintr-o direcție cele rămase se prind în punct de țesut care la rândul lui se execută împungându-se cu urechea acului sau cu un ac fără vârf. Ajururile cu firele prinse în întregime în puncte de țesut se numesc șabace. Se poate lucra toată suprafață ajurată în mod uniform utilizând același model sau se pot diversifica adăugând anumite tipuri de împletituri ornamentale. 

Bluză tricotată Camelia - Mâneci

Am trecut la al doilea sul gri și voi continua să lucrez cu cel tucoaz în continuare. Se montează 46 de ochiuri pe andrea și se lucrează câteva rânduri în punct elastic. De la R7, 13, 21, 29, 35, 41, 49, 57, 63, 69, 77, 85, 91 respectiv 99, vom începe să adăugăm câte un ochi de-o parte și de alta a rândurilor pentru lărgimea mânecii până la sub braț. În cazul în care lungimea mânecii nu este conformă sau nu se potrivește înaintea fiecărui rând de înmulțire a ochiurilor, repetați rândurile față și dos de dinainte, o singură dată. Exemplu: R5 și R6 îl tricotăm de două ori. Modelul de bază este același iar pentru scăderi consultați etapele anterioare cât și materialul video referitor la  înmulțirea ochiurilor . După care se lucrează conform explicațiilor de mai jos:

Bluză tricotată Camelia - Față

Pe andrele numărul 4 se montează 78 de ochiuri, se lucrează în punct elastic *2 ochiuri față, 2 ochiuri dos* câteva rânduri după care se începe modelul de tricotat 11 până la sub braț. Pe fața lucrului toate ochiurile se lucrează pe față iar pe spatele lucrului toate ochiurile se lucrează ochiuri dos. Se începe de la* până la* dar la început nu se ia în considerare ochiul de margine deci se trece direct la modelul de bază (multiplu de 4) și se termină rândul cu 2 ochiuri față.  Continuăm lucrul până la subraț după care lucrăm în felul următor: R 1: (pe fața lucrului) Se ia ochiul de margine nelucrat se lucrează ochiul următor pe față, se trece ochiul nelucrat peste ochiul lucrat de 5 ori, scăzând astfel primele ochiuri și vom lucra în continuare în felul următor: 2 ochiuri lucrate pe față,  *2 ochiuri față, 1 jeteu, 2 ochiuri scăzute împreună pe față*, și terminăm rândul cu 6 ochiuri pe față ( jeteurile care apar se lucrează ochi față ) R 2: (pe dosul lucrului) Scăd

Castraveți conservați în oțet

Nu știu cum a fost în grădina voastră dar, la noi au fost de toate... Nici prea seci, nici prea multe, nici prea mari, nici prea mărunte... Suntem recunoscători pentru soare, pentru varietate și pentru ploile care au venit atunci când o fost nevoie... Așa că am pregătit anume pentru voi rețeta castraveților murați pe care, am primit-o de la mami și care la rândul ei a primit-o de la o vecină... În primul rând să nu-mi cereți gramajul că nu am măsurat ci doar vă spun că am folosit oala mare de 10 litri care s-a umplut atât cât să nu dea pe afară... Castraveții au fost din producția proprie, de-ăia mari cât dovleceii ăi mărunți din supermarket. Deci să lăsăm vorbăria și să ne apucăm de treaba noastră...

Bluză tricotată Camelia - Spatele

Dacă am putea realiza un lucru, obiect, concept, dorință sau vis la fel de perfect precum orice proiect născut dintr-o idee sau proiecție a minții, dezvoltat prin exercițiu, probabil am face un pas înainte spre aplicare acestui tip de perfecționare și în viața reală. Să împletești cu sau fără efort, modele noi, tipare diferite, după nevoie sau cerință, rând după rând, zi după zi, liniștită și senină, am devia de la poteca rătăcitoare spre renunțare. Fir neîntrerupt răsucit cu mâinile pe tija vieții, modelat cu gândul, agățat de fiecare etaj al vieții, crescut cu grijă, așezat la locul potrivit în lucrătura rafinată a destinului. Șuvoaie în care nimic nu este nou sau neprevăzut și totul este stivuit cu perfecțiune.