Pentru punctele de ornamentație nodurile se fac numai la însăilat pentru fixarea țesăturilor. Altfel spus firul se ascunde prin împunsături mici în același loc iar pe urmă se ascunde acoperind-ul cu un alt punct de cusătură sau de broderie.
Face parte din categoria punctelor ornamentale (simple) în urma acului a cărui cusătură este mai rezistentă decât punctul înaintea acului. Din acest punct se formează și punctul de tighel. Se lucrează pornind de la dreapta spre stânga. Se introduce acul din dosul țesăturii spre față se scoate firul (1) se introduce în spatele punctului de pornire (2) la o distanță de câteva fire iar acul înfipt în pânză îl trecem la o distanță de triplă (3) față de cea anterioară, care include și punctul lucrat anterior. Se scoate firul de ață iar pentru formarea altui punct se împunge din nou cu acul pe fața țesăturii la mijlocul acestei distanțe (4). Lucrat în felul acesta pe față va apărea puncte întrerupte cu distanțe egale între ele iar pe dosul lucrului firul de ață va prezenta o înclinare regulată asemănătoare punctului de rămurică.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Toţi oamenii se aseamănă prin cuvinte,numai faptele îi deosebesc