Ne-am hotărât să semănăm și noi în micuța noastră grădină câteva legume trebuincioase. Suntem novici chiar foarte neexperimentați în domeniul acesta dar ne bazăm mai mult pe norocul începătorului. De când cu gradina de legume suntem de-a dreptul epuizați. Ne trezim devreme și adormim rupți seara. Omul meu a primit de la un coleg de serviciu (care are o seră, de-acolo și noțiunile noastre de bază și sfaturi nenumărate, căruia îi mulțumim din suflet ) muuulte răsaduri de roșii, vreo 60 la număr din care au pierit vreo 4, câțiva ardei iuți de decor și câțiva castraveți. În plus același coleg ne-a oferit un furtun cu picurător pentru a nu ne mai chinui cu udatul roșiilor. Oricum dacă toate merg bine de la toamna vom pregăti pământul din fața casei pentru anul următor și mă fac țăran agricultor. Primele semănate au fost ceapa, usturoiul, ridichile, salata verde, pătrunjelul, mărarul, țelina, coriandrul, tarhonul, cimbru, busuiocul, dovlecelul, mazărea, fasolea pitică și cea
Orice lucru aparţine celui care ştie să-l folosească