Cu mintea la plimbare...





" Mă supără păduchele ce-mi sare-n vârf de cap,
și sunt de-a dreptul iritat de saltul lui ciudat,
când eu nu-l vreau acolo decât să-mi curețe latrina,
să țină sapa-n mână, să-mi curețe grădina,
(s-o sape cu sudoare, cu lacrimi mari s-o ude)
cu roadele lui strânse, să-mi pregătească cina. " 

                               
                                                            

Recunosc, sunt un păduche stilizat, ros de neputință și picat în cap, ghemuit de-a dreptul în fața omului supracalificat. 

Dacă n-am ales vârful muntelui nu e pentru că nu cunosc traseul - abrupt, obositor și încâlcit - ci pentru că îmi place dealul sau piscul de câmpie... Asta nu mă face mai puțin om cu inteligență sub sau peste medie. E locul unde mă simt în siguranță iar confortul mi-l asigur dacă-mi permit, nu dacă mi-l permiți... Pot oricând zbura spre înălțimi albastre, ocazional ce-i drept, să-mi bucur ochii, să-mi odihnesc privirea în marele senin. De-acolo satu'mi pare fortăreață, conacul, doar... coteț pentru găini.

Inimi presărate cu amar, suflete fărâmițate, zbuciumate, deznădăjduite, neputincioase, disperate. Simțuri cimentate-n straturi, pierdere după pierdere în fața sorții...  Odihniți-vă în pace!

2 comentarii:

Toţi oamenii se aseamănă prin cuvinte,numai faptele îi deosebesc