Treceți la conținutul principal

Montarea ochiurilor pe andrea



Orice lucru tricotat începe prin montarea ochiurilor pe andrea. În acest videoclip vă detaliez execuția acestui procedeu într-un număr de două variante. Firul trebuie să fie suficient de lung, aproximativ 1 cm sau 1,5 cm pentru fiecare ochi dacă ținem cont de grosimea andrelelor și a firului folosit. 


Varianta 1

Firul astfel pregătit se pune pe din două și se începe de la mijlocul lui trecându-l peste degetul mare și arătător al mâinii stângi iar capătul firelor se strânge în palmă cu celelalte trei degete. Primul ochi rezultat va fi dublu iar următoarele ochiuri formate vor fi simple. Vârful andrelei ținute în mâna dreapta se duce spre firul de sus (și-anume linia formată între degetul mare și cel arătător) pe după acesta (poziția andrelei va fi în spatele firului), se trage de fir îndreptând-ul spre firul de jos (și-anume linia formată dintre degetul mare și celelalte trei degete ce țin de capătul firelor) luând cu vârful andrelei de jos în sus dar pe sub firul menționat și continuăm prinzând cu vârful andrelei firul de sus deja tras de pe degetul arătător pe după el prin bucla de pe degetul mare. Se dă drumul la bucla formată în jurul degetului mare, se trage simultan andreaua din mâna stânga și se reține firul cu degetul mare. Pentru aprofundare vizionați videoclipul pregătit pentru voi. 



Varianta 2

Se începe la fel ca în prima variantă. Primul ochi executat va fi dublu și se trece din nou vârful andrelei pe sub firul de jos trăgând-ul în sus îndreptând vârful andrelei spre firul de sus și luând-ul pe după fir. Continuăm mișcarea prin bucla formată în jurul degetului mare și-i dăm drumul trăgând firul pe andrea. *În acest moment mișcarea degetului mare se va învârti pe sub firul pe care-l tragi nu peste el. Se introduce vârful andrelei pe sub firul de sus (ce se întinde în partea de sus a degetului mare spre mijlocul palmei) și o îndreptăm spre celălalt fir (de sus ce atârnă de degetul arătător) pe după el (firul ce se vede e în fața andrelei) și tragem din nou prin bucla vizibilă a degetului mare. Când tragem de fir revenim la poziția anterioară și-anume tragem cu degetul mare de sus în jos firul.* În metoda aceasta de montare a ochiurilor sunt cele două mișcări principale: prima mișcare este ochiul executat și rezultat din prima variantă iar a doua mișcare este ochiul executat * în felul menționat mai sus. Ochiurile rezultate vor ieși grupate câte două lăsând impresia executării a două rânduri. Din nou pentru aprofundare vă recomand să urmăriți videoclipul pregătit anume pentru voi. 



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Macrame - Şnurul simplu, șnurul dublu

Se lucrează cu croșeta 2 ochiuri de lanț, se revine la primul ochi cu un picioruș  scurt, se întoarce lucrul și mai facem un picioruș scurt. Pe croșetă vom avea un ochi iar pe marginile șnurului au apărut 2 fire laterale, prin care vom introduce croșeta și vom apuca firul pe sub ele, rezultă 2 ochiuri pe croșetă, scădem ochiurile la unul.  Cele două fire le vom numi ochiuri laterale.

Curs de croitorie- Cum se coase-fermoarul la pantalon

      Coaserea fermoarului la pantalon are ca scop prelucrarea celor două părți care formează deschizătura șlițului respectiv partea de mijloc a feței pantalonului . Acest lucru se face în următorii pași :      1. Se aplică întăriturile pe ambele părți ale șlițului , respectiv stânga și dreapta , prin presare cu călcătorul.      2. Se execută surfilatul la mașina de cusut triplock sau zigzag  (folosind aceeași culoare de ață ca a materialului folosit ) a rezervelor și al dublurii.

Puncte și cusături ornamentale-Punctul în urma acului

             Pentru punctele de ornamentație nodurile se fac numai la însăilat pentru fixarea țesăturilor. Altfel spus firul se ascunde prin împunsături mici în același loc iar pe urmă se ascunde acoperind-ul cu un alt punct de cusătură sau de broderie.