Scări ori trepte... totuna !


        Cu toții avem sufletul îmbogățit cu harul uitării altfel am acumula doar acele tendințe malefice de a ne ironiza aproapele văzându-i efortul de a se cățăra pe o anumită scară - nu aceea ce duce spre cer ci una socială - temându-se în adâncul sufletului nu de ceea ce ar putea deveni ci de ceea ce ar putea dăuna intereselor sale. Cunoaștere/a înseamnă dobândirea unor cunoștințe pe baza studiului sau experienței. Faptul de a poseda cunoștințe sau informații date asupra unui subiect înseamnă pricepere ( vezi ). De aici pornim în recunoaștere ceea ce presupune o acțiune. Luând doar ceea ce ne interesează cercetăm trăsăturile caracteristice ale interlocutorului nostru pentru a putea descoperi dacă exista măcar o fărâmă de asemănare. Ne simțim îndreptățiți să ne apărăm, motivați să atacăm. Este absolut necesar?

         Dacă ar trebui să-mi concentrez mintea în găsirea corectă a unui răspuns pentru orice întrebare nu vom putea ajunge nicăieri. Unii se implică în realizarea unor proiecte, alții le dezbat. Între timp  cei ce lucrează sau deprind (învață) devin motivați iar ceilalți critică. Avem o scară de urcat dar, urcăm începând de jos de la prima treaptă. Treaptă cu treaptă sau săltăreț până unde vrem să ajungem. Unii nu se vor cocoțați tocmai în vârf ( poate-și doresc doar un confort pentru ei și familiile lor). Ambiția lor e modică dar îndestulătoare. Și da, n-au școală multă - urăsc afrontul ăsta dar e modern acum să-i dai omului cu tifla educativă în creștetul capului, să-i îngrădești dreptul la vot sau viață, să-l pui să-ți lucreze pământul ori să-ți îndepărteze murdăria de pe closet sau să-l arunci în prima linie în caz de război - dar au pricepere. N-au suluri de diplome dar au mâini dibace. Perseverează învățând. De la unul, de la altul... Nu tot ceea ce este dezinteresat nu este profund motivat de existența unui câștig sau altul. Toți trebuie să trăim pe lumea asta, nu unii mai mult ca alții... 
Așa că răspunsul meu unei solicitări va fi dat în felul următor:


       A fost odată un început de poveste fără cai și zmei...
      A fost și încă mai este o femeie, simplă ce creștea (se dezvolta) învățându-i pe alții ceea ce știa ea cel mai bine: să coase! Cunoștințele ei se dezvoltau precum bobocul de floare ce creștea la lumina și în căldura soarelui. Se istovi mai tare de zădărnicia strădaniilor sale învățând pe unul sau pe altul căci de multe ori nu se putea face înțeleasă. Așa că începu să studieze mai mult, să-și dezvolte mintea în a găsi modalități mai simple pentru a se putea alinia variatelor forme de învățare cu diferitele minți aflate în așteptare adică pentru de cei care erau interesați să-i pătrundă tainele îndeletnicirilor acumulate. 
        Așa într-o doară aterizase în casa ei o doamnă ca și ea, pricepută-n toate cele, ce ajunsese spunea dânsa într-o înfundătură de problemă...
       - Știți, spunea ea, nu reușesc să-i dau de cap modelului ăstuia! Ață groasă, pașii mici...Nu-i bun!
         - Ce nu este bine? întrebă femeia
     - Înțeleg ce-mi spui și deși parcurg toți pașii arătați nu-mi iasă modelul! spuse doamna nemulțumită.
        - Pai cum asa?
       - Introduc acul prin pânză, stânga, dreapta, sus și jos dar modelul nu vrea să iasă și gata, zise doamna îmbufnată.
       - Ai încercat să bagi ața în ac? întreba femeia.

       Trăim vremurile în care avem posibilitatea de a transmite sub o forma sau alta, cunoștințele conservate în mintea noastră ori a altora, ori, în cărți noi sau vechi tipărite. Pe baza acelorași principii se încearcă cultivarea și împărtășirea lor sub forme individual înțelese, percepute. Mulți însă privesc această colaborare sub amprenta unei trădări ( invidia - ar fi prea dur cuvântul sau prea răsuflat). Semnificația unui afront ori a unui comentariu rău intenționat nu vine decât din prisma celui căruia aderă ( râvnește) la rândul lui, un post similar. Dar cât lumea e mare și internetul abundă, țelurile urmărite sunt mereu aceleași: experimentăm experiența și așteptăm să fim recunoscuți. Între timp ne folosim de câștigul obținut căci nimeni nu poate trăi fără efort sau fără muncă...

Un comentariu:

  1. Dragă Mirela, ai trăiri profunde, mult adevar în tot ce ai scris.Felicitări !!

    RăspundețiȘtergere

Toţi oamenii se aseamănă prin cuvinte,numai faptele îi deosebesc