Puncte de dantelărie-Nervuri în punct șabac


Cu firul suficient de lung se urzește încrucișat începând din stânga spre dreapta. Acul se introduce în bucla din margine de sus în jos cu firul de ață aflat în spatele acului de cusut. Se trage firul se trece în partea cealaltă oblic se introduce din nou acul în bucla din margine de sus în jos cu firul aflat în spatele (acului) firului tras. Se repetă în felul acesta de pe o parte pe cealaltă, intercalând firele și distribuindu-le ordonat în funcție de spațiul destinat și de cât des se dorește a fi urzit. 

Pasul 1:


Ajungem în partea stângă la ultima buclă și întorcând lucrul cu fața spre noi,trecem acul prin ea tot asa de sus în jos și trecem acul pe sub cele două fire încrucișate anterior (aflate tot în stânga). Tragem firul până la capăt și ne întoarcem peste ultimul fir și introducem acul în față peste următoarele două. Astfel ne întoarcem din nou în capătul de sus. Tragem din nou firul până la capăt și împletim firul pe cele două fire atât cât cere modelul. Se folosește același număr de împletituri pe tot parcursul modelului la fiecare secțiune în parte. Se trece pe deasupra primului fir și se scoate pe sub firul de sub el, se întoarce peste firul de jos și se trece pe sub firul de sus. Tot 

așa până se completează numărul de fire. (Vezi imaginea de sus)


Pasul 2: ajuns la final cu firul tras peste bucla de sus se introduce acul pe sub firul de jos și se înaintează cu acul mai mult peste firul următor, adică al 4-lea. Se trage firul complet și se continuă pe partea stângă a împletiturilor anterioare, adică pe bucla a treia introducând firul pe sub el. Se trage din nou firul complet și ne întoarcem peste firul de jos introducând acul pe sub fir. Se trage firul complet se împletește din nou trecând peste firul de sus, acul pe sub, peste firul de jos acul sub fir. Se țese același număr de fire ca și în precedenta serie. (Vezi imaginea de sus)



Pasul 3: când ajungi din nou peste firul de sus, faci bucla peste fir și acul treci pe sub firul anterior și următorul fir încă nelucrat. Se trage firul complet și ne întoarcem. Introducem acul peste ultimul fir (cel nelucrat) și în dreapta primului set pe sub firele de jos (3) lucrate anterior. 
Se trage firul complet, ne întoarcem peste fir și introducem acul pe sub firul din față. Se împletește ca și în seturile anterioare. Se repetă pașii 2 și 3 atât cât este nevoie. (Vezi imaginea de sus)

Pentru o aprofundare critică urmărește videoclipul de mai jos:



2 comentarii:

  1. Mirela super bine explicat. Iar filmuletul ajuta foarte mult.
    O zi faina!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corina, mulțumesc pentru aprecieri! Îți doresc un sfârșit de săptămână liniștit și însorit!

      Ștergere

Toţi oamenii se aseamănă prin cuvinte,numai faptele îi deosebesc