"Nu există nu pot, ci există doar: nu vreau"



    

    Făurește țeluri, perseverează în atingerea obiectivului, pe scurt: pune osul la treabă! Dar stai! Nu ți se potrivește! Îți spun de asemenea: "ia din toate ce-ți oferă viața, doar ce ți se potrivește"! Un vals al cuvintelor din care unul dorește să te mobilizeze în a trăi cu un scop anume și altul să pescuiești ce ți se "potrivește" de la viață. Mai înțelept mi se pare: oare mi se potrivește, decât: vreau deci, pot? Slăbiciunea vine tocmai din stabilirea unui ideal. De unde îmi cunosc eu starea? Puterea? Visele în schimb sunt îndrăznețe, ajutătoare minții. Idealurile sunt doar scopuri. Ținte ce te pot speria ori deruta, pentru că țin de împrejurări și implică oameni. Omul este în esența lui slab deci neîntărit. Puterea însă uneori ne vine și din aroganță. "D-aia vreau, pentru că pot!" Unii ar putea spune că puterea e o altă formă a îndrăznelii, al curajului ori, poate, al voinței.

    Să luăm de pildă exemplul meu. Mi-am dorit în tinerețe să nu ajung să muncesc doar pentru alții și să-mi deschid o firmă. Deci aveam un scop și m-am îndreptat spre idealul meu. Între timp am muncit doar pentru alții, mi-am făcut o familie, am născut copiii. Idealul meu a rămas acolo, suspendat pentru un viitor neștiut iar scopul (sic) a rămas neschimbat. Eu poate n-am avut voință, îndrăzneală ori curaj. M-am grăbit spre idealul meu dar am luat trenul vieții și-am staționat de-atunci între gări. Cu ambiții mari și școală puțină, m-am pierdut printre oameni. Pe vremea mea psihologii ori nu existau ori nu își făceau bine treaba. Acum gura lumii spune că totul se rezolvă cu un psiholog bun. Cred că-ți implantează cumva un alt motor intelectual, stârpindu-ți traumele, ori îți inhibă temperamentul nociv. Sau, poate, te tratează. Contra cost, bineînțeles.
    Talentele mele au fost : desen, muzică (din aceea din bătrâni, muzica folclorică), literatura (de-acolo ușurința cu care scriu) și lucrul manual. Acestea sunt doar rămășițele preocupărilor educative de care nu ar fi mândru nici unul dintre foștii mei profesori. Aș spune mai degrabă că sunt o mare dezamăgire. Că nu am materializat niciunul dintre așa zisele mele abilități. Nu am urmat niciun pas, n-am întreprins nimic, n-am dus spre împlinire niciun vis. M-am rătăcind iubind. Mai întâi viața, pe urmă bărbatul. În timp ce alții (cred că) învățau, eu eram " pe banii mei "! Extraordinar de simplu și de potrivit pentru mine! Întotdeauna am conștientizat puterea ce ți-o oferă câștigul prin muncă. Nu concepeam la vremea aceea o altă modalitate de a câștiga bani mai repede și mai sigur. De la lună la lună așteptam retribuția. Bătrână era doar bunica și de îmbătrânit, îmbătrânea doar mama. Viața se desfășura asemeni unei poteci într-o pădure umbroasă, căreia-i vezi direcția nu și capătul. Era exclusă bătrânețea în privința mea. Am savurat gustul maternității înfundându-mi nasul în mirosul de lapte acrit al pielii bebelușului. Am repetat experiența și am constatat că mi se potrivește cel mai bine acest statut. M-am lăsat de lucru. Am renunțat la chenzină, atribuind acest privilegiu bărbatului. Deh, nu sunt o supermămică, sunt doar mămică. Printre copiii am început un proces complex de maturizare. Atunci apar cuvinte noi în conștiința ta și stări la fel de noi, proaspete, intense, vizionare. Universul își face culcuș între pereții casei tale. Tot ceea ce odinioară era neimportant devine important. Imperfectul devine perfect. Nu există pași de urmat ce duc spre fericire. Pentru unii e instantă sau ocazională. Pentru alții are o anumită continuitate și fluctuație. Răbufnește ori se suprimă. Depinde de stare ori de spirit. Fiecare are un șablon personalizat de fericire pe care o alimentează, o risipește ori o redistribuie. Fraternizează cu împlinirea trupească și cochetează cu bunăstarea inimii. Cel mai bun mod de a măsura succesul în viața e starea - pentru gurmanzi: felia - ta de fericire.
    Vâltoarea vieții m-a aruncat în torentul bătrâneții. Am luat prima înghițitură de apă. Când nu există nu pot, nu există și gata! Principalul e că EU exist! Și fac ceva în privința asta... Sănătoasă să fiu și Dumnezeu nelipsit din inima mea!

 

Un comentariu:

  1. Bine te-am gasit!
    In primul rand tin sa te felicit pentru blog, e fantastic, as putea spune exact ce cautam!
    Avem multe in comun, deocamdata timpul nu-mi permite, dar promit sa revin si sper sa comunicam curand!

    RăspundețiȘtergere

Toţi oamenii se aseamănă prin cuvinte,numai faptele îi deosebesc