Cum se naște o poveste...



    
    Nu doar memoria oferă cu generozitate resurse de tandrețe avantajoase pentru suflet oprindu-ți atenția spre o descoperire a splendorii naturale identificate în proiecțiile cotidiene. Case nemișcate, aparent inerte, cu arhitectură simplă, dreaptă și înaltă, unele foarte mari, greoaie, altele mai mici, rar văzând câte una cu cel mult două nivele, case vechi din cărămidă arsă sau nu, unele dezvelindu-și vechimea fără a fi respingătoare, cu tencuiala căzută; acoperișuri tradiționale din pământ ars, unele cu șarpanta denivelată ce arată necesități urgente de refacere a căpriorilor, geamuri din tâmplărie cu vopseaua veche, de culori diferite, ștearsă și desprinsă pe alocuri de un soare arzător. În anumite zone gardurile vechi din lemn, fier, piatră ori cărămidă ce ascund grădinile din care nu se văd decât vârfurile pomilor, altele lăsând ochiul să se bucure de opulența, varietatea și armonia florală. De fapt aceeași armonie o găsești pe străzi de la începutul primăverii până toamna târziu.

      Case vechi integrate într-o ordine aleatorie între cele noi, unii proprietari optând spre extinderea construcției urmând modele proprii, decupând din suprafața inițiala a grădinii. Case elegante, reconsolidate, învelite cu izolație nouă, modernă - la unele dintre ele găurită voit- fațade finisate cu vopsele scumpe, ferestre mari și înalte din tâmplărie modernă. Case protejate de acoperișuri moderne ce imita țigla veche ori alte soiuri de tablă ce-i împrumută forma ori culoarea.
     Orice trecător chiar și neștiutor observă cum se împletește clasicul cu modernul, prosperitatea cu sărăcia, nevoia cu opulența, dar niciodată atât de vizibil. Un tot amplasat pe două laturi, de-o parte și de alta a străzilor largi, spațioase, de un verde generos și de o parte și de alta, tăiat pe jumătate de culoarea asfaltului. Un aer mereu proaspăt dar umed, aceeași umezeală ce-și face simțită prezența și se infiltrează în pereții caselor de aici.
     Pe una dintre aceste străzi ce duce spre centrul micului oraș, mă avântasem spre plimbare împreună cu fata cea mică. Vremea era destul de răcoroasă, căci eram îmbrăcate destul de gros, nu ca  iarna dar, nici ca vara. Eram sigură că direcția de drum se va schimba de la "aiurea" spre "centru" căci deși pornite fără țintă, copiii în general își fabrică în minte unul. Așa că respectând tradiția am deviat pașii spre magazinele aliniate doar de-o parte a drumului. Pe partea cealaltă acaparând colțul străzii și împrejmuită de un gard din țevi metalice ce lasă vizibilă curtea aerisită, verde și spațioasă, se înalță frumoasă și impunătoare Biserica Ortodoxă. În prelungirea ei se desfășoară parcul orașului colonizat de pomi bătrâni, masivi și înalți. De-o parte și de alta a drumului spațiile verzi sunt invadate de tufe de trandafiri, grupe colorate, diferite soiuri, atent îngrijite.
     Am oprit în fața unui magazin de produse electrocasnice. Ne-am apropiat de vitrina în care erau suprapuse produse mici în cutii de mărimi diferite. Ne uitam de parcă am fi fost interesate, cu nasul aproape lipit de sticla geamului. "A mica" nu-mi slăbea strânsoarea mâinii și ciripea necontenit: "-Da aia ce-i?" "-Uite, vezi, ăsta e un casetofon. Cam de-asta ați avea nevoie voi în clasă, să ascultați povești..." Glasul, râsul, întrebările, șușotelile l-au făcut pe un bărbat -care în trecere sau doar curios- să se apropie de fată. Îmbrăcat bine, gros ca și noi, ghete în picioare, mâini vârâte în buzunarele gecii. Se aplecase ușor către ea și-i spuse zâmbind: "- Alege ce vrei. Îți cumpăr eu!" Fata își întoarse obrazul către mine, stânjenită și ușor temătoare. Se apropiase de mine, aproape lipită. Mânuța ei micuță era încă așezată în palma mea dreaptă așa că am mutat căldura mâinii sale în cealaltă palmă și am întins brațul cuprinzând-i umerii, lipind-o de mine. Am răspuns zâmbind necunoscutului de lângă noi. "- Nu dorim nimic. Ne uităm puțin". Omul zâmbise încurajând din nou fata, insistând ușor. Ne-am scuzat repede și am întors spatele străinului. După trei pași, mi-am aplecat ușor capul și ridicând mânuța copilei am sărutat-o apăsat. În spatele nostru, străinul care privea în urma noastră spusese repede: " -De când m-am întors în țară nu am văzut  ceva mai frumos!" După care zâmbise din nou și intră în magazin. Ne-am continuat drumul și după alți câțiva pași fata întrebă din nou: "-Mama, care este cea mai sigură țară? " Am râs și ne-am pierdut pe drumul întins în căutare de răspunsuri...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Toţi oamenii se aseamănă prin cuvinte,numai faptele îi deosebesc