Hoțul

 


     Coloritul ochilor femeii erau greu de definit din cauza chihlimbarului ce predomina în jurul irisului aducând mai degrabă degradeul "Ochiului de tigru" fără acele nuanțe ce aduceau întunecimea. Palmele erau mici, degetele aproape groase, scurte și cârne din cauza reumatismului ce-i invadase oasele, unghiile transparente, înguste și tăiate scurt. Nu o jenau forma lor și nici înțepăturile răutăcioase ale oamenilor care făceau adesea comentarii referitoare la aspectul diform al degetelor ei. Obișnuia să spună sec cu o mândrie ascunsă că: " moștenise mâinile bunicii " dar și " talentul " dânsei.

        Găsise o fereastra în timpul ei liber pentru a-și continua pasiunea legată de împletitul firelor pe andrele, împrejmuindu-și locul cu gheme de toate mărimile, combinând culori vesele, aducând modelul inspirat dintr-un pulover cumpărat, la un alt nivel de prezentare. Așezată confortabil în patul mare, cu spatele pironit în perne, cu acele strânse în palme, frământa de zor cu degetele, lăsând firul ce șerpuia peste degetul mic, pe sub cel inelar și mijlociu ca apoi să treacă peste cel arătător, tensionând din când în când firul strângând ocazional cele două degete dintâi. Buzele ei murmurau încet spărgând parcă liniștea: "față, față, față, două scăzute, față..." Auzise poarta deschizându-se dar nu se deranjase să se ridice cum o făcuse de atâtea ori, căci era momentul ei de relaxare. Picioarele ei erau deja umflate de atâta stat în picioare, iar copiii ca toți copiii, intrau și ieșeau de atâtea ori pe poarta încât se săturase să le fie strajă. Se făcuse seară, dar fiind în plină vară, cerul nu împrumuta prea devreme hainele nopții. Se scurseră câteva minute și auzii din nou poarta. De data aceasta recunoscuse zgomotul făcut de poarta cea mare deschisă larg și intrarea tăcută a mașinii. Femeia lăsă iute andrelele grăbindu-se să-și întâmpine bărbatul. Ii prinse capul în palmele ei mici și-l sărută apăsat.
       - Sunt rupt de foame! De ce ați lăsat poarta deschisă? adăugă el repede.
       -O fi ieșit aia mică, zise femeia intrând în bucătărie.
       -Ce-i cu gunoiul ăsta? întrebă bărbatul iritat. Pe gresia din bucătărie gunoiul fusese pur și simplu întors dar nu răscolit.
       -Eu știu? O fi intrat pisica, zise femeia supărată. Luă fărașul și cu mătura strânse gunoiul.Cum naiba a intrat că doar ușa a fost închisă. Intră în baie să-și spele mâinile. Puse repede tigaia pe foc, o lăsă să se încingă și tăvăli iute bucățile de carne la prăjit. Între timp făcu o salată de legume crude, tăie o lămâie în două stoarse lichidul peste ele. Luă energic sticla de ulei și lăsă conținutul să se prelingă peste culorile vii din farfuria largă. Apoi puse carnea lângă, presărând sarea pe care o luase cu vârful degetelor.
       -Pofta bună!zise femeia așezându-se ca de obicei pe scaunul din fața bărbatului. Întinse mâinile ca de obicei să apuce laptopul de pe masă, dar rămase cu ele întinse. Dispăruse! Cum naiba nu observase? "-Să-l fi dus în cameră?" gândise ea. Se ridică neliniștită de la masă și se îndreptă spre dormitor. Nu, nu era nici acolo. Se întoarse din nou în bucătărie supărată.
       -Aici l-am lăsat! Pe masă, exclama ea. Luă supărată telefonul de pe masă, apăsă una din taste. Cineva răspunse la celalalt fir, femeia întrebă scurt și puțin iritată. Închise din nou telefonul și spuse cu voce schimbată:
       -Nu l-o luat nici fata! Sun la poliție ! Și a sunat la numărul de urgență. Cineva îi intrase în casă, traversase curtea, intrase în bucătărie, luase laptopul de pe masă. Pierduse noțiunea timpului și nu mai era sigură ce și cum. Era agitată, speriată, mânioasă, chiar puțin turbată. Întrebase vecina cum de nu observase, dar aceasta stânjenită spusese că se gândise că omul primise ceva și de-aia se grăbise să plece ca nu cumva să se răzgândească dânsa. Aceasta rămase mută. Cum așa? Începu să râdă. Chiar așa? Toți încercau să o calmeze argumentând că tot răul spre bine, că dacă ieșea și fata aia mică din casă și-l surprindea pe hoț?  La asta nu se gândise. Se calmă pe loc. Bine că a fost tentată să inventarieze toată enciclopedia de filmulețe poze și documente stocate pe un sticker. Vecinii au ajutat polițiștii cu descrierea hoțului aceștia au plecat în trombă dar... nu l-au mai găsit. L-au prins după o săptămână, tot așa defilând pe străzi, intrând în câte o curte. Nici măcar hainele nu și le schimbase. Laptopul îl vânduse, paguba nu avea cum s-o achite. Dar avea o hârtiuță de carton, micuță, pe care scria: sunt surdo-mut, am acasă... bla, bla, bla. Bineînțeles că vorbea, dar nu știa a scrie !



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Toţi oamenii se aseamănă prin cuvinte,numai faptele îi deosebesc