Spuma laptelui III








                                            Spuma laptelui

       
                
Răbufniri


           Contrar gândurilor împărtășite hârtiilor de caiet, la finalul zilei trecute, Laura adormise nesperat de liniștită. Uneori se mai învârtea în patul mare, atribuind gândurilor fraze în plus, venite sul una după alta. Așa că după rutina zilnica, cafeaua o aștepta cuminte pe măsuța din grădină. Din nou același soare arzător, aceeași poziționare a umbrelei. Chiar și caietul păstra același loc din ziua precedentă. Se uita la el și începuse să-i răsfoiască paginile. Își aprinse o țigară și în timp ce-și sorbea cafeaua din ceșcuță, recitea rândurile scrise cu o zi în urmă. Copilăria i-a fost puternic influențată de un bărbat cu care mama ei avusese o relație de aproape 13 ani. Un bărbat înalt, față cu trăsături armonioase, păr cărunt. Evident că fusese mai bătrân ca mama ei, dar nimic din statura lui impunătoare nu-i trăda vârsta. Îmbrăcat ireproșabil, doar costum, cravata, palton sau trenci, îndura cu stoicism orice caniculă, dar nu renunța la el. Poate, ocazional când se încălzea ușor de la un pahar de vin. Îi deschisese nu numai mintea dar și ușa spre o lume care aparținea mai mult cărților dar și scrisului. Tot el a atras-o spre locuri selecte, rafinate și cochete: restaurantele. Acolo a început să învețe să folosească cuțitul și furculița. Chiar dacă după prima încercare furculița a zburat spre masa alăturată. Era fascinant pentru o simplă fetiță ce nu ajunsese să poarte încă stigmatul de domnișoară.  Pentru Casian el a fost tată. El fiind cu mult mai mic decât ea, poate de cel mult nouă ani, era normal să-l privească sub aceasta formă. În plus era persoana care se purta ireproșabil cu ei, îndeplinindu-le dorințe din cele mai arzătoare. Pe el îl văzuse des, cu hârtiuțe în buzunar, scriind mereu când imaginația îi răbufnea - vreo anecdotă auzită instant pe drum ori vers șoptit de vânt - cu nelipsitul creion sau pix. Atunci când un gând nu suporta amânare erau  bune și șervețelele de pe masă. Desigur în lume mi-era unchi eu însă afirmam cu tărie că mi-e tată. Și se comporta ca atare.
        Stingându-și țigara, își așeză fața în palmă și cotul pe masă. Pe față începuse să-i înflorească un zâmbet. Privea cu ochii minții la acel trecut care-o liniștea. 

            "Călătoria ta prin viața aceasta nu depinde și nu atârnă de nimeni decât de tine. Forța, destinul, dezvoltarea ta depind în totalitate de greutatea și bagajul amintirilor tale. Atunci când te simți nevrednic, slăbit sufletește, blocat în situații fără ieșire e pentru că-ți rătăcesc gândurile prin tunelurile întunecate ale minții fără posibilitatea de-a întrezări vreun fir de lumină. Orice stare ce-ți frământă inima e subit absorbită de un gând sau amintire plăcută. Amprenta unei persoane pe viața ta nu înseamnă că-ți construiești destinul pe acea persoana ci ca și continuitate a destinului tău. Atunci când îți suprapui nevoile peste dorințe și orice senzație aparent sănătoasă nu face decât să zgârie în permanență suprafața unei răni, o face inevitabil să supureze nu și s-o trateze.
              Familia modernă se rezumă doar la posesiuni, câștiguri materiale și o legătură ciudată de dragoste care se transforma subit în iluzia nefirească de trăi doar pentru o persoană anume, arătându-ți din start goliciunea sentimentelor și sterilitatea lor. Fluxul de sentimente ce-ți fărâmițează vasul în care sălășuiește iubirea divină, inima, încetează să-ți mai fie casă, îți rătăcește mintea împovărată de gânduri și stări emoționale motivate de sentimente nereale pentru suflet dar reale pentru trup. 

" Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceștia, pentru că sunt numai trup " Geneza 6:3  " 

              Dacă viața ta este focalizată pe o singură persoană dai dovadă de îndrăzneală, pentru că din start ți-ai dat speranțele, visele, simțurile spre păstrare altcuiva. Tot ce a fost duios n-ai păstrat, ce-a fost bun ai îndepărtat, ce-a fost frumos ai dat. Și imediat realizezi că adevărata criza nu se estompează ci devine mai acută. Problemele nu dispar ci  renasc sâcâind-u-ți nu doar conștiința ci și nervii. Vechi sentimente aparent neexistente devin incapabile să nu erupă ori sa nu destabilizeze o armonie fictivă. Ce se întâmplă când nu depășești  frica și te trezești cu un refuz scorțos, imbatabil și isteric? Trupul ales nu-ți va recunoaște inspirația ori motivația ta. Balansul inimii tale te va stânjenii la început și te va înfiora ori îngrozi mai târziu. Vei ajunge să ilustrezi un trecut înfrumusețat, însiropat cu sentimente ce-ți amorțesc inima și-ți satură mintea. Iar vina îți aparține în totalitate.
              În loc să privești doar spre nemulțumirea constantă din inima ta, să-ți clădești casa din vise, să-ți iubești aproapele cu " o violentă pasiune " , ai face bine să începi să te detașezi de tot "gunoiul" acumulat în tine, să începi să te analizezi, sa începi să experimentezi acel soi de iubire pe care nu ai gestionat-o cum trebuie pentru că ai aplicat-o ori ai înțeles-o greșit. Dacă vrei iubire necondiționată, trebuie să înveți mai întâi ce înseamnă ea. Dacă vrei pace asigură-ți un confort spiritual, renunțând la haosul din inima ta. Sau din capul tău. ''De ce trebuie să iubești?'' Este o întrebare incorect pusă. Cum trebuie să iubești? Aceasta este întrebarea cu cele mai variate răspunsuri. 
             Tot ce te sufocă nu este iubire! Tot ce se dărâmă atunci când zidești, nu este iubire! Tot ce te rănește, nu este iubire! Tot ceea ce rupe din suflet, nu este iubire! Tot ceea ce cu stăruință aștepți să primești, dar nu dai nimic la rândul tău, nu este iubire!"
           
             Ziua începuse cum nu se putea mai bine.  Gândurile-i sfredeleau mintea, trebuiau așternute pe hârtie.  Nu doar patima îi alimenta gândurile, dar și o doză neașteptată de răutate răbufnea din ea. Era ca și cum certa o lume știută de ea, o lume din trecut ce era agățată de spinarea și gândurile ei. Arunca cuvinte pe tapetul fin de hârtie așa cum aruncă zidarul mortarul pe pereți. 

            "Crusta femeii e bărbatul. Tot ea îl aduce la lumină. Cecilia îl ținea ascuns, în întuneric, preferând să nu-l lase să evolueze ori să-și asume îndatoriri noi, de frica unui viitor planificat prea devreme care, ar fi impus eliminarea tuturor "fericirilor" de până atunci: a lejerității zilelor consumate fără vreo responsabilitate. Teoretic lucrau în echipa doar pentru starea de bine, însă contribuția directa a Ceciliei se răsfrângea în modelarea lui Casian, făcând-ul să se plieze după necesitățile ei.
         Femeie delăsătoare, nu va oferi vreo ocazie pentru dezvoltarea lui, preferând să-l țină pe treptele imaturității. Dacă "cel mai mare talent al unei femei e să țină un bărbat lângă ea" atunci și decăderea acestuia se presupune că s-ar datora tot aceleași femei. Atât bărbatul cât și femeia ar trebui să înflorească pe tot parcursul vieții comune. Dar nu tot timpul se întâmplă așa. Uneori oglinda familială reflectă un bărbat prăfuit, dezordonat, șleampăt, bețiv, indiferent și puturos, dar uităm că umbra ce-l ghida e tocmai ea " femeia". Cocoloșit precum făcuse mama, adorat și giugiulit, fusese atras în iureșul petrecerii continue a familistului nefamilist. Ori invers. L-a invitat să-i poarte papuceii după care brusc a avut pretenția sucită că trebuia să se schimbe, dar nu oricum ci, cum îl vede ea. Încurajând-ul să fumeze ori furnizându-i băutura doar ca să-l poată manevra ori controla mai ușor este o parte a vinei ce trebuia asumată nu doar imputată. Fremătându-și țigara între degetele lungi, plasând-o în centrul gurii, strângând-o cu buzele iar prin scânteia de lumină și fum șuiera cu tentă acră cum că țigările ar trebui rărite ori suprimate din varii motive dar, cel mai probabil de ordin finanțist. Nu din cauza tumorii sale din gât. Îndemnurile au fost îndreptate de obicei înspre el, vizat de o realitate ori un adevăr cert doar, că nu era vizată ea. Era un sfat -moft- aplicabil altuia dar nu inițiată de ea.
        Se zbătea să devină vizibilă, prioritar obsedată să placă. Din păcate atitudinea duplicitara nu o făcea decât să fie respinsă de noi cei care teoretic ar fi trebuit să fim primitori dar nepărtinitori. Ne simțeam amenințați de inconsecvența ei emoțională, de toată alergătura de la unul la celălalt, împrăștiind cuvinte "auzite", convenabile, scoate din context, aruncate voit ca să creeze rupturi, să dezbine, să stârnească. Deveniserăm brusc atenți la mutrișoara ''angelică'', la pleoapele răsfirate pe bujorii pomeților, la obraznica ei privire, și reținuți la șipotul lacrimilor apărute pe la colțurile ochilor, căci rolul teatral era ieftin, stârnea repulsie. Respingeam persoana, pe scurt: respingeam problema."
                                                   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Toţi oamenii se aseamănă prin cuvinte,numai faptele îi deosebesc