Sfârșit de februarie

    
        Soarele a început să surâdă din nou dezmierdându-ne cu razele sale făcând zăpada adunată în straturi să fie înghițită încetul cu încetul în pământ. În unele locuri pământul își arată goliciunea iar în altele se tapetează prin zvâcnirile firave a câte unui mănunchi de ghiocei sau brândușe. În luna lui noiembrie când ne-am stabilit aici plantasem câțiva bulbi de flori primăvăratece pe care-i achiziționasem dintr-un centru comercial odată cu semnarea contractului. Nu se numără printre acestea ghioceii, cu atât mai plăcută fiind surpriza pe care mi-au făcut-o vechii proprietari. Sper ca răsadurile mele să-și croiască drum prin pământul greu răscolit de mine cu sapa. Aici abia reușesc să-mi stăpânesc râsul. Faceți-vă un exercițiu de imagine și închipuiți-vă o persoană ca mine care nu a mai ținut o sapă în mână, care-și dorește cu totdinadinsul să răscolească pământul în maruntaiele lui cu priceperea unui începător .



         
         Satul de baștină al mamei mele este străbătut de un drum național care-l taie în două. De-o parte și de alta, înșiruite pe marginea drumului, casele mai vechi decât bătrânii acestei așezări situate la hotarul dintre două județe : Timiș și Hunedoara, sunt în număr de câteva zeci ; poate 30 , numărând și scurta uliță din vale. Dealurile împrejmuiesc ținutul prin curbe line sau abrupte. Unele coame sunt acoperite total de păduri dese, altele gem de ferigi sau mure iar altele sunt transformate în pășuni. Dar abia mai vezi câte o vacă sau câțiva cai, bătrânii nemaifiind în putere pentru a mai porni cu ele la păscut sau să le mai țină, mulți dintre ei renunțând definitiv la îndeletnicirile acestea. Biserica din lemn construită în 1776 ce poartă hramul " Sfinții Apostoli Petru și Pavel" marchează capătul satului. În aceste locuri am învățat să țin furca și grebla în mâini, să adun sau să întorc fânul, să plivesc în grădină. Cam la atât se rezumă priceperea mea care ține de munca la țară pentru că nimeni nu-ți planifica sau impunea vreo sarcina mai grea. Până anul trecut când prin fonduri europene s-a tras apa până în poarta fiecărei case, sătenii trăiau neatinși de modernizare. Ici colo, în vreo casă găseai câte o mașină automata de spălat. Cu sau fără, erai atras de locurile acestea de simplitatea, modestia și grija fiecăruia față de celălalt. Trist este că satul îmbătrânește odată cu ei, tinerii părăsind aceste locuri pentru o viață confortabilă în pântecele vreunui oraș .


                      

         Mi s-a părut firesc să includ aceasta parte, lăsându-mă scufundată într-o stare de bine, mai mult pentru mine decât pentru cititor, negândindu-mă neapărat să vă înec în amintiri duioase și personale.




            În timpul în care scriam aceste rânduri , cerul împrumuta diverse nuanțe de albastru iar liniile ce le brăzdează arată trecerea vulturilor de fier. Copacii fără mantaua lor de frunze își etalează ramurile diforme .


  
      În târziul dupamiezii voi continua să împletesc fularul cu firul buclucaș ce mi-a dat atâtea bătăi de cap , până la lăsarea serii .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Toţi oamenii se aseamănă prin cuvinte,numai faptele îi deosebesc