Pornesc prin casă entuziasmată după o zi de odihnă. Programată în subconștient rutina zilnică al preparării cafelei nu se lasă amânată. În niciun caz astăzi. Deci, pun ibricul de apă pe foc și ca să nu stau degeaba pregătesc focul în soba din bucătărie. E locul în care staționez mai toată ziua. Ca într-o joacă poziționez lemnele piramidal. Uneori omul meu râde de mine susținând că nu " am fost iubită de niciun țigan " pentru că nu întotdeauna reușesc să aprind focul fără efort. Dimineața aceasta nu a fost mai diferită ca altele. În privința focului...
Am terminat cafeaua. Pun o linguriță de apă rece să se așeze și o torn în ceașcă. Mă așez la masă, deschid cartea lăsând privirea să înfulece cuvinte. În sobă flăcările lacome înghit grămăjoara de lemne care sunt singurele ce sparg liniștea în dimineața aceasta.
Nu cunosc valoarea zilea de astăzi dar cu siguranță va avea întâietate față de ziua de mâine. Deși nu văd vreun nor pe cer, soarele stă ascuns pe undeva căci refuză cu încăpățânare să apară. Oricum ar fii timpul afară nu am de gând să staționez prea mult în fața tastaturii... Programat sau nu timpul este întotdeauna prea scurt sau ziua are prea puține ore. Și ceva tot ar trebui să rămână nefăcut astăzi pentru ziua următoare.
Intenționat am lăsat pentru încheiere câteva diagrame care ar trebui să înlocuiască celelalte cuvinte de final, dând impresia că ziua nu s-a sfârșit înainte de a începe...
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Toţi oamenii se aseamănă prin cuvinte,numai faptele îi deosebesc