Iarna în grădina mea

        În timp ce restul tării gemea sub greutatea zăpezii,la noi timpul o luase razna rău de tot. Întâi se așternuse un covor cald precum spuma mării care nu făcuse decât să accelereze ieșirea timpurie a plăpânzilor ghiocei.
        Bineînțeles că oaza aceasta primăvăratecă a luat sfârșit odată cu instalarea gerului năprasnic, care năvălise brusc și se infiltra prin pereții caselor pătrunzându-ne în oase. Norii grei învăluiau spațiul ceresc întărindu-ne frica și nepregătindu-ne pentru ce era mai rău.




           Și așa după o zi însorită, se instalase brusc iarna aducând cu dânsa nu câțiva fulgi ci adevărați nămeți. În ciuda gerului, străzile au fost curățate periodic, plugurile răzând dis de dimineață zăpada depusă de cu o noapte în urmă. În rest liniștea era spartă din când în când de scârțâitul lopeților mânuite de oamenii ce îndepărtau zăpada.


           Aici ai putea spune că lipsește cu desăvârșire râul uman de pe străzile Timișoarei. Abia întâlnești câte un om pe stradă . Rar se încumetă ici colo câte unul, înfofolit dar înghețat, tăind zăpada de pe marginea trotuarului cu roata de la bicicletă.
           Grădinile sunt îngropate în zăpada iar gerul îți străpunge haina cea mai groasă, câteodată mi se lipește mâna pe clanța ușii făcându-mă să tresar de spaimă de parcă ar arde nu alta, dar o altfel de arsură. Rece.


          Schimbarea bruscă de la apartamentul de bloc unde apa caldă curge la discreție, iar în cazul în care ea lipsește pentru scurt timp dându-ți răgazul sau oferindu-ți scuza de a amâna spălatul vaselor pentru mai târziu, mutarea la casă nu-ți va oferi răgaz sau scuză pentru nimic. Cred că nebunie s-a numit curajul acesta asumat exact pe timpul sau și într-un anotimp ca acesta. De când te trezești meșterești câte ceva iar seara când te arunci în moliciunea așternuturilor ai impresia că oasele și carnea de pe ele nu-ți vor oferi întocmai odihna binemeritată ci dimpotrivă îți vor mai smulge câteva gemete printre celelalte junghiuri.
          Oricât de discrepantă ar fii o situație cu alta, rămân  multitudinea de treburi făcute peste zi, socotindu-te în definitiv o persoană cum nu ai mai fost, iar zâmbetul ce ți se va așterne pe față va fii întărit de șoapte abia îngânate : "Acum, pot spune că sunt la casa mea ! "

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Toţi oamenii se aseamănă prin cuvinte,numai faptele îi deosebesc