Dragobetele

        Dragobete , zeul dragostei , în tradiția românească cunoscut și sub numele de Năvalnicul , Cap de Primăvară, este sărbătorit astăzi , 24 februarie , un soi de Eros autohton , muma fiindu-i Baba Dochia .
        Păsările străpung văzduhul în acestă zi adunându-se în stoluri , se împerechează și încep să-și construiască cuiburile în care își vor creste pui.
        Fetele și băieții așteptau cu drag acesta prima zi de primăvară și o sărbătoreau pentru a fii îndrăgostiți tot anul.
        Celebrarea lui Dragobete este prefațată de o altă zii îndrăgită de creștinii ortodoxi și anume Sfântul mucenic Vlasie (11 februarie) . A devenit în Calendarul popular protector al păsărilor de pădure și al femeilor gravide. De ziua lui s-ar întoarce păsările migratoare, li s-ar deschide ciocul și ar începe a cânta.
       Pe vremuri , aceasta sărbătoare nu era prezentă în toate regiunile țării fiind cunoscută în sud , mai cu seamă în Oltenia . În lumea satelor , aceasta presupusă logodnă a păsărilor a fost adoptată simbolic de către oameni.



------------------------------------------------------------------------------------
       În mitologia noastră de numele Dochiei apar împletite diferite legende cum ar fi:

       Se povestește despre Baba Dochia ca ar fi avut un fiu numit Dragobete care s-ar fi căsătorit împotriva voinței mamei sale . Pentru a-și necăji nora , într-o zi rece de iarnă , i-a dat acesteia un ghem de lână neagră și a trimis-o la râu s-o spele , spunându-i să nu se întoarcă până lâna nu devine albă . Fata a încercat să spele lâna , dar chiar dacă degetele sale au început să sângereze , culoarea lânii rămânea tot neagră . De disperare, pentru că nu se putea întoarce acasă la soțul iubit , a început să plângă . Impresionat de durerea fetei , Domnul Iisus Cristos i-a apărut în cale și i-a dat o floare roșie , spunându-i să spele lâna cu ea. Mulțumindu-i , fata a pus floarea în apă , a spălat lâna și a constatat cu uimire că lâna s-a albit . Fericită că a reușit să ducă la bun sfârșit această sarcina grea , și-a îndreptat pașii către casă , dar nu a fost primita bine,soacra sa ,  din contră , auzind povestea fetei aceasta a acuzat-o că Mărțișor (așa îi spunea fata, deoarece nu-l recunoscuse pe Iisus) era iubitul ei .  După această întâmplare ,  Dochia a pornit împreună cu turma sa spre munte, fiind convinsă că primăvara venise deja . Pe parcursul călătoriei sale, și-a scos, rând pe rând , cele douăsprezece cojoace pe care le purta, până a rămas fără nici unul . Dar vremea s-a schimbat . Pe cât de frumos fusese la începutul zilei , pe atât de urât se făcuse acum . Ningea și totul începuse să înghețe . Dochia a înghețat împreună cu oile sale , transformându-se, în stană de piatra .

----------------------------------------------------------------------------------
            Dochia


      A fost odată când a fost . A fost odată , de mult tare , pe când umblau Dumnezeu și Sfântul Petru pe pământ , a fost o babă ce-o chema Dochia . Deși vădană , gospodăria ei era mai dihai ca la cei mai buni gospodari , căci era amarnică , și n-avea odihnă nici zi , nici noapte . De ajutor avea pe feciorul său și pe noră-sa cărora trebuia să le rămâie , după moartea ei , toată agonisirea . Nora babei mai ales n-avea pereche de harnică și de cu noroc ce era .
      Soacrele însa "tot poame acre"  au fost de când e lumea și așa or fi până ni-om petrece cu toții . Oricât de harnică era nora babei și oricât lucra , tot n-o mai mulțimea . Nu era treaba femeiască ,ba și de cele bărbătești, să n-o facă nora babei . Dar ea tot cârtea ți-i căuta noduri în papură .
      Într-o zi , ce-i trăsni babei prin cap ?! Chemă pe noră-sa , îi dădu o ulcică de moși și-i poruncește să se ducă să-i aducă fragi , deși era prin luna lui Faur , când e frig de crapă și ouăle corbului .
      Nevasta știa moartea babei . Ia ulcica de pe laiță , se îmbracă bine și pleacă la pădure să caute fragi babei.
      Merge ea cât merge prin pădure , prin troieni și omăt până la genunchi , pe un viscol de socoteai că se prăpădește lumea și într-un târziu ajunge într-o poiană .
      Cât cu mâinile , cat cu niște bețe , cât cu picioarele , dă omătul într-o parte să vadă , n-a găsi câțiva fragi? Degeaba i-a fost munca , căci nici de frunze de fragi n-a dat măcar .
      Negăsind nimic , se rezemă de-un copac și începu a plânge , blestemându-și zilele . Dumnezeu însă nu lasă pe cel necăjit să se prăpădească .
      Cum sta ea pe gânduri , numai ce vede mai la deal , în marginea pădurii fum ca la un foc.
      Se ia încet , încet și se duse acolo . În jurul unui foc bun , ședeau într-o râlă (sau rână) doi moșnegi cu barbele albe : unul într-o parte și unul în altă parte , și se încălzeau la foc . Moșnegii , cum o văzură , au înghiet-o să se încălzească . Fata se așeză lângă foc că era mai înghețată de frig .
      Moșnegii o întrebară ce cată pe așa vreme în pădure și ea le povesti toată pătărania .
      Când să plece , Dumnezeu îi spuse să umple ulcica cu jăratec , să se ducă acasă ,  dar să ne se uite în ea că va fi rău de ea . Nevasta făcu așa .
      Când a intrat în casă , iacă și baba cu o cofă de apă în mână de la fântână .
      -Mi-ai adus fragi?
      -Ți-am adus mămucă , vezi ce-o fi în ulcică . În adevăr , când baba se uită în vas , un miros mândru de fragi de pădure podidi în casă și baba îi mâncă pe toți cu mămăligă rece .
      A doua zi baba se îmbrăcă cu douăsprezece cojoace , își luă cele douăsprezece capre ce avea și porni la pădure și ea după fragi , să-și hrănească și caprele cu muguri de fag .
      Vremea era friguroasă și viforoasă . Ei nu-i păsa însă că era îmbrăcată bine . Nimeri cu caprele tot în poiana în care fusese și noră-sa . Căuta fragi sub omăt și nu găsește . Iată , într-un târziu , după ce caprele se săturară de muguri , că zărește și ea în marginea pădurii un foc și fum . Merge într-acolo și găsește pe cei doi moșnegi ce-i întâlnise și nora-sa . Moșnegii o poftesc la foc . Ea se așează în jurul focului , iar caprele se culcară mai la vale și incepură a ruguma.
      Baba se încălzise bine și se rumenise la față .
      -Doamne , cum aș mânca pâine proaspătă , zise baba către moșnegi !
      Sfântul Petru scoate din desagi și dă babei o pâine frumoasă .
      Ea o înfulecă repede , și mai zise :
      -Cum aș mai bea o oala cu vin vechi !
      Și gustul babei se împlini prin voia Domnului .
      Când s-a văzut încălzită , sătulă și adăpată cu vin bun și vechi , se lungi odată cât e de lungă și zise :
      -Bun ar fi amu lângă mine și un bărbat voinic .
      Deodată baba se prefăcu într-o stâncă mare de piatra , caprele în bolovani mai mici , iar pe locul unde era focul începu a curge o apă limpede cum e lacrima și rece cum e gheața . Moșnegii s-au făcut nevăzuți și nora babei , căutând-o prin pădure , găsi în locul soacrei o stâncă mare ce semăna cu o femeie și douăsprezece stânci mai mici ce semănau a capre . Iar în locul vetrei focului , un izvor rece ca gheața și limpede ca lacrima .
                                                                                                 (Mihai Lupescu)

-----------------------------------------------------------------------------------

      Se spune într-un alt mit ca Dochia ar fi fost fiica regelui Decebal , de care împăratul Traian s-ar fi îndrăgostit . Urmărită de trupele acestuia , acesta se ascunde pe muntele Ceahlăului , împreună cu oile sale. Maica Domnului o ajută pe biata fugară transformând-o în stană de piatră , procedând la fel și cu oile ce erau cu ea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Toţi oamenii se aseamănă prin cuvinte,numai faptele îi deosebesc